La moda este criza. Totul sta sub semnul crizei. Criza face si desface, justifica si argumenteaza orice decizie si orice actiune intreprinsa in spatiul public. Suntem in criza! Aceasta afirmatie legitimeaza atat actiunea, cat si inactiunea. S-a luat decizia X pentru ca suntem in criza. Nu s-a adoptat masura Y din cauza crizei. Alegerile europarlamentare, fara indoiala si cele prezidentiale vor fi si ele dominate de…criza.
In conditiile in care totul este subsumat crizei, agenda politica devine extrem de volatila, de subiectiva si de putin controlabila. Sub imperativul crizei se actioneaza concomitent pe mai multe planuri (firesc pana la urma), dar intr-o maniera ce pare haotica si lipsita de coerenta. In acest fel, nesiguranta (atat personala, cat si sociala) creste, iar dimensiunea psihologica acrizei se acentueaza.
In principiu, manipularea imagologica a crizei in sensul amplificarii ei, chiar si numai prin exces discursiv, este in avantajul opozitiei. Si totusi, in conditiile in care tema este supralicitata, ea se poate transforma in atu pentru putere atunci cand, imbunatatirea situatiei economice (ca urmare a ponderarii discursului politic) va fi prezentata ca rezultat al eforturilor guvernarii. Mai devreme sau mai tarziu, acest lucru se va produce, iar el va fi corelat si conditionat direct de interese si strategii de natura electorala.