Dupa alegeri, am constatat o preocupare constanta in zona PNL si a dreptei de a contesta legitimitatea lui Victor Ponta, pentru ca a pierdut alegerile prezidentiale. Care este argumentul? Pentru ca a pierdut alegerile, Ponta ar trebui sa se retraga, sa nu mai conduca nici Guvernul, nici PSD, si nici sa nu mai apara in public. Acest lucru e sustinut de analisti care apar la tv sau scriu in presa, de opozantii exclusi din partid chiar de catre Victor Ponta, dar si noua conducere a PNL, in frunte cu doamna Gorghiu.
As vrea sa expun doua argumente celor care persista in a discuta despre legitimitatea lui Victor Ponta in spatiul public. Inainte de asta, as aminti ceva ce tine de Constitutie – puterea executiva, in Romania, este impartita intre Presedinte si Guvern (chiar daca Presedintele este seful statului, imparte puterea executiva cu un Guvern, condus de un Premier). Iar forta/eficienta acestei puteri executive tine de cat de mare este legitimitatea celor care detin aceste functii).
Revin la cele doua observatii:
1.
In primul rand, Victor Ponta este in prezent legitimat de trei tipuri de voturi in pozitia publica pe care o detine (voturi relativ proaspete). Legitimitatea politica deriva din vointa populara, dar acest lucru este nuantat. Ce si-a pierdut Victor Ponta dupa alegeri este legitimitatea de a se prezenta ca PREZIDENTIABIL (a pierdut aceasta competitie, iar pana la urmatoarea mai sunt ceva ani). Insa, in acelasi timp, exista cel putin trei alte voturi care ii ofera in continuare legitimitate – primul, votul ca LIDER al PSD (primit si in 2010, confirmat in fiecare an de atunci incoace, precum si, cel mai important, la CEX-ul de dupa alegeri le prezidentiale , cand chiar Ponta si-a depus mandatul in fata colegilor); al doilea, votul ca PARLAMENTAR si ca lider al unei majoritati parlamentare legitimate de votul clar din 2012 (de care nu ne despart decat doi ani si cateva luni; in plus, aceasta legitimitate nu a fost acoperita inca de nimic altceva); al treilea – votul , din Parlament , de investire a guvernului (si inca in repetate randuri), care il legitimeaza pe Ponta ca PREMIER.
2.
In al doilea rand, legitimitatea premierului este confirmata chiar de presedintele Iohannis, care mentine un dialog institutional cu acesta (cel putin cata vreme are de partea sa un vot al unei majoritati parlamentare). Prin acest dialog, se ajunge la un efect paradoxal – Romania este condusa de o echipa sui generis, care acopera cca 75% din populatia cu drept de vot din Romania (Iohannis are in spate votul a 6,2 milioane de romani, Ponta – reprezinta aproape 5 milioane de votanti USL din 2012, majoritatea dintre ei dand un vot in 2014 si la alegerile prezidentiale ; populatia cu drept de vot din Romania este ce cca 16 milioane de romani). Este cea mai extinsa legitimitate pe care a avut-o pana acum o echipa executiva in Romania, ceea ce trebuie notat pentru viitor!
De obicei, o echipa executiva continea legitimitati suprapuse (cei care au votat pentru majoritatea parlamentara se suprapuneau cu cei care au votat pentru presedinte), iar eventuale defectiuni in majoritatile parlamentare duceau la coagularea de majoritati absolute de cetateni nemultumite.
Foarte rar s-a incercat coagularea de echipe executive care sa vina cu legitimitati distincte – s-a incercat in 2009, cand legitimitatea presedintelui Basescu era aproape epuizata si cand i s-a alaturat un PSD condus de Geoana si sustinut de votanti diferiti de cei ai lui Traian Basescu. Dar suma acelei „mari coalitii” nu se apropie de aceasta pondere de 75% despre care vorbim in prezent (cei 5 milioane de votanti ai lui Basescu si cele 2,2 milioane de voturi ale PSD-ului din 2008 nu reprezentau mai mult de 50% din total votanti). Am putea spune ca si coabitarea din 2013 a avut in spate cifre similare, daca n-ar fi existat referendumul de demitere a lui Traian Basescu, in care 7,4 milioane de romani au votat impotriva acestuia, anuland astfel o parte din efectul votului de sustinere de peste 5 milioane obtinut in 2009.
Asadar, dupa alegerile din 1990, avem in prezent cam cea mai legitima putere executiva pe care Romania a avut-o vreodata in ultimii 25 de ani, chiar daca romanii nu au intentionat acest lucru cand au mers la vot.
Ramane doar ca cei doi reprezentanti ai puterii executive sa valorifice aceasta legitimitate prin dialog si sa nu o incalce depasindu-si atributiile (premierul sa nu ajunga sa faca gesturi ce tin de presedinte si invers).
Faptul ca presedintele Iohannis are in spate legitimitatea unui vot important care ii permite sa gandeasca un proiect national pentru Romania este incontestabil. In mod normal, pana la urmatoarele alegeri, ar trebui sa fie la fel de incontestabila si legitimitatea premierului Ponta de a initia proiecte executive si de a lucra impreuna cu presedintele pentru a le pune in aplicare.
Stiu ca este o situatie care nu convine celor care ar fi vrut sa detina puterea in mod total si exclusiv, dar cred ca Romania este in fata unei oportunitati istorice – aceea de a se obisnui cu o coabitare constructiva si de a invata si mai mult (poate chiar cu forta) virtutile colaborarii si dialogului in politica. Urmeaza un an si jumatate care pot deveni un fel de “Golden age” pentru marile proiecte in Romania, asta daca cei doi poli executivi din Romania inteleg ca miza nu este sa isi reafirme constant legitimitatea, ci ca trebuie sa o foloseasca efectiv, cat timp o au…
Dan Sultănescu este analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru Democrație Locală, coordonator al proiectului infopolitic.ro
