Studii Periodice
Cel puţin aparent, Mişcarea Populară este un concept politic al preşedintelui Traian Băsescu, prin care acesta intenţionează să creeze un alt vehicul electoral pentru alegerile din 2012. Cu o orientare ideologică (afirmată) de dreapta, asimilabilă partidelor populare europene, această structură ar trebui să adune forţe politice şi non-politice din dreapta spectrului politic şi să funcţioneze ca o contrapondere la USL.
Mişcarea este strategic corectă, dar realitatea arată că, cel puţin în ultima perioadă, există o nesincronizare între mesajele lui Traian Băsescu şi evoluţiile din PDL. Anunţul lui Traian Băsescu referitor la Mişcarea Populară a venit aproape imediat după momentul Lăzăroiu – demiterea acestuia din Guvern – şi a luat pe nepregătite conducerea PDL. Primele reacţii ale spaţiului public românesc au fost definitorii pentru această confuzie, la Mişcarea Populară abonându-se din start Gigi Becali, Dan Diaconescu şi oarecum indirect, Corneliu Vadim Tudor. Ulterior au apărut replici din partea unor voci precum Cristian Preda sau Sever Voinescu, care au vorbit despre iminenţei eşecului acestei structuri dacă nu va exista un filtru riguros de intrare. Alţi lideri politici ai PDL, Sorin Frunzăverde sau Ioan Oltean au salutat iniţiativa, dar au cerut timp de analiză.
Care ar fi, de fapt, logica unei asemenea construcţii? Este evident că PDL se află într-un impas imagologic, ce se traduce într-un scor electoral aşezat undeva pe la 15-17%. De asemenea, până în acum, tentativele de a slăbi USL nu par să reuşească. Dimpotrivă, momentul Sorin Oprescu de la Bucureşti, a întărit mesajul „opoziţiei unite”. Majoritatea iniţiativelor menite să modifice regulile jocului ( votul prin corespondenţă, reorganizareaa teritorială, comasarea alegerilor etc.) se izbesc în continuare de opoziţia aliatului UDMR.
De aceea, o soluţie de luat în calcul, este abandonarea PDL, vehicul uzat şi greu de recondiţionat, şi inventarea unui vehicul nou, mai uşor de plasat în opţiunile populare. Şi acest pas ar fi strategic corect, dar întrebarea imediat următoare este: Cu cine se construieşte Mişcarea? Cine va face parte din ea? Una dintre marile probleme ale PDL este că nu are o linie secundă suficient de consistentă şi mai ”curată” decât linia întâi. O mişcare nouă înseamnă în primul rând oameni noi, nu sloganuri sau logouri noi. Dacă în Mişcarea Populară se vor regăsi aceiaşi actori sau o bună parte a lor, efectul electoral al schimbării de nume, siglă şi culoare este minor.
Acum mai bine de doi ani, Sebastian Lăzăroiu vorbea despre Albă ca Zăpada, un partid imaculat care ar trebui să câştige alegerile viitoare. Până acum acest partid nu a apărut, iar până la alegerile locale mai sunt 8 luni. Noua Republică, o mişcare politică născută în on-line pare a fi o încercare de operaţionalizare a conceptului de „Albă ca Zăpada”, dar aşa cum arată ea în acest moment este mai degrabă rezultatul eşecului negocierilor cu PDL.
Mişcarea Populară prezentată de Traian Băsescu pare a fi un proiect politic într-un stadiu incipient şi fără un viitor foarte clar. Poate o fi încă o formă de presiune pe care preşedintele o exercită la adresa celor din PDL. Poate fi încă o „momeală” pentru media care să discute suficient timp despre un subiect fără mare impact popular, în condiţiile în care ştirile economice sunt tot mai proaste şi ipoteza redresării în 2012 devine tot mai puţin plauzibilă. În întrunirile sale recente, PDL a luat în calcul înfiinţarea Mişcării Populare, dar nu a dat nici dimensiunea, nici forma ei de organizare. Ceea ce conduce la ideea că deocamdată în PDL nu s-a ajuns la un consens legat de acest subiect şi că prin aceste declaraţii liderii partidului încearcă să câştige timp pentru a-şi formula un punct de vedere comun.
